L-am cunoscut pe Stanislav în Gara din Cracovia în primăvara anului trecut. Un ucrainean de 22 de ani care se mutase în Cracovia pentru a studia Științe Politice. Când a început războiul, el se afla în Polonia, iar familia lui în Herson (Ucraina). Panicat și îngrijorat, s-a gândit că singurul fel în care putea ajuta în clipa aia era să facă voluntariat. Când l-am întâlnit în gară, el alerga în toate direcțiile și ajuta în principal cu traducerile (vorbește fluent patru limbi străine).
„Toată familia mea e în Herson, unde situația devine tragică”, îmi zicea el atunci. „Văd că deja am și probleme și în a comunica cu ei. Plus că rămâne orașul fără alimente și cele necesare. Părinții mei și celelalte rude au vrut să plece, dar acum e prea mare frica. Am prieteni ai căror părinți au fost împușcați în timp ce încercau să iasă din Herson. Așa că acum așteaptă… Într-un fel pot să zic că voluntariatul mă ajută și pe mine, pentru că nu am timp să mă gândesc la ce e mai rău. Și după prima săptămână petrecută aici, eram complet terminat emoțional. Dar am ieșit din faza aia, acum mă simt ca într-un fel de transă.”
Am păstrat legătura cu Stanislav și recent mi-a zis că e mult mai liniștit. Cel puțin în ceea ce privește familia lui. „Cei din familia mea sunt bine, pot să răsuflu ușurat. Dar asta până la un punct. Pentru că războiul e departe de a se fi terminat. Iar acum ce să fac…încerc să-mi termin licența. Culmea e că subiectul tezei mele are oarecum legătură cu situația actuală și cu relația Rusia-Ucraina. Și, dincolo de asta, rămân la părerea că, indiferent de situația în care te afli, trebuie să faci ceva, să te pui în mișcare. E mult mai rău dacă stai, te apucă toate alea.”
Poveste culeasă de Ionuț Sociu pentru campania Bagajele Abandonului. Proiect finanțat de CARE prin SERA Romania, Care Franța și FONPC
