Abandon.
Încă nu știu de ce încep cu asta, probabil încerc să-i găsesc mamei scuze… Avea 16 ani când s-a dus la o întâlnire intermediată de fratele ei, nu și-o dorea, dar s-a dus. A fost violată de acel bărbat! Mă tot întreb ce a fost în mintea părinților ei de au făcut tot posibilul ca violatorul să o accepte ca soție?!? Ideea este că ei îmi sunt părinți!
Se pare că atunci când a ajuns tatăl meu la spital și a aflat că sunt fată, i-ar fi spus mamei să nu vină acasă cu mine, că el nu face fete.
Nu mi-am cunoscut tatăl!
Am visat toată viața mea, știind toate aceste povesti, să-l întâlnesc și să spun măcar o singură dată – TATA!… și să-l iau în brațe, probabil m-ar fi respins… dar nu ar fi contat.
Aveam 7 ani când mama a venit cu un bărbat acasă și mi l-a prezentat ca fiind „noul meu tată”, nu am simțit nimic pentru el și nici împotriva lui, dar nu a fost niciodată tatăl meu. A fost în schimb tatăl minunatei mele surori, aveam 12 ani când a apărut în viața mea și am iubit-o din prima secundă.
Dar până să ajung să o am pe sora mea, am făcut „cunoștință” cu cel mai bun prieten al tatălui meu vitreg, care a și devenit nașul surorii mele, cred că aveam 10 ani când petrecerile lor se sfârșeau cu rămânerea lui la noi. Ideea este că aveam o singură cameră unde dormeam cu toții și cumva el sfârșea întotdeauna lângă mine.
A fost primul bărbat care m-a atins și cel care m-a pus să-l ating… Cred că mama a știut din prima secundă… Nu înțeleg de ce nu am reacționat, de ce nu am spus nimănui nimic…
Aveam 13 ani când a trebuit să fac o călătorie cu mama în București… O întrebasem dacă avem bilete și-mi spusese că rezolva ea… Dacă aș fi știut…
Ne-am urcat în tren și am stat în cabina nașilor. Erau doi, de unul s-a ocupat ea și în timp ce făcea sex cu el îmi făcea semne disperate că ar trebui să fac la fel cu celălalt. Am ieșit pe hol și am plâns tot drumul! Știu că în acea seară mi-am propus să plec de lângă ea, din acea familie, să nu mai știu nimic de nimeni și să nu mă mai uit niciodată în urmă.
Am plecat! Dar târziu am realizat că nu ai cum să nu te uiți în urmă, că te va urmări toată viața ta!
Poate toate lucrurile acestea ce mi s-au întâmplat m-au pregătit pentru ce urma să se întâmple, mama mea s-a sinucis pe când aveam 18 ani, sora mea avea 6 și rămăsese fără tată pe când avea 4 (de altfel, mama s-a sinucis în același loc în care o făcuse soțul ei), așa că am ales să cresc cu / să o cresc pe sora mea.
Am devenit tutorele ei, nu a fost ușor – dar am întâlnit o groază de oameni minunați care m-au ajutat, oameni care au crezut în mine, în noi.
Până să devin tutore, sora mea a stat într-o casă de copii, iar pentru că procesul a fost unul foarte, foarte lung – după câțiva ani de întâlniri doar în weekend și vacanțe, mi-am rugat o prietenă să devină asistent maternal – astfel reușind să fiu cu ea tot timpul până ne-a venit decizia irevocabilă. Casele de copii sunt înfiorătoare!
Acum, sora mea minunată… are 30 ani, o fetiță incredibilă și o viață împlinită. Iar eu am doi copii senzaționali!
Ce știu sigur… e că, dacă m-aș întoarce în trecut, aș lua aceleași decizii!
Tot ce ni se întâmplă… are sens, mai devreme sau mai târziu!
Mi-am iertat părinții și m-am iertat pe mine!
Acum e liniște!
