Defectologie

Defectologie

Termen folosit în perioada comunistă pentru a defini studiul psihologic și pedagogic al persoanelor cu deficiențe senzoriale, intelectuale. Personalul din școlile speciale pentru deficienți recuperabili avea studii de specialitate în „defectologie”, definită ca o ramură a științei pedagogice ce are ca obiect „studierea şi educarea copiilor orbi, surdo-muţi, înapoiaţi mintal, cu vederea foarte slabă (ambliopi), cu auzul foarte slab (hipoacuzie) sau cu defecte de vorbire (logopaţi)”.

Din rubrica „Colțul pedagogic” a ziarului Drum Nou, desprindem rolul pedagogilor specializați în defectologie la finele anilor ‘50: Pedagogului îi revine sarcina de a corecta dezvoltarea insuficientă a operaţiilor de abstractizare şi generalizare, de a învinge oboseala rapidă, distragerea atenţiei, de a coordona mişcările acelora care suferă de tulburări motrice, de a corecta defectele de vorbire şi de a pune bazele unei comportări civilizate şi a unui caracter sănătos.

Termenul provine din rusescul „defektologhiia”, în Uniunea Sovietică existând facultăți specializate în acest domeniu. În ziarul România Viitoare, în 1947 sunt prezentate miile de specialiști în defectologie care activează în URSS și este tras un semnal de alarmă pentru cei 15.000 copii surdomuţi din țară, dintre care numai 500 erau înscriși în „școli de demutizare”.

No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.