22 mai Centre Spitalicești
Dincolo de instituțiile rezidențiale, mii de copii își petreceau luni sau chiar ani în maternități și secții spitalicești până la transferul lor într-o instituție, în cazul în care starea de sănătate permitea acest lucru.
Secțiile pentru distrofici erau destinate îngrijirii nou-născuților și bebelușilor cu probleme de creștere, malnutriții, probleme cauzate de prematuritate. Copiii erau externați din aceste secții când erau considerați „gata din punct de vedere medical”. Dacă până la vârsta de 3 ani nu se recuperau, pediatrii dispuneau plasarea lor într-un leagăn de unde puteau fi externați la cererea familiei, cu acordul medicului.
Dacă nu se găsea loc pentru ei într-un leagăn sau nu reveneau în familie, copiii erau trimiși mai departe tot în sistemul spitalicesc, către spitale din municipiile mai mici sau zona rurală.
Saloanele cu copii abandonați la naștere al căror transfer într-un leagăn putea dura chiar și doi ani în funcție de aglomerare și eficiența comisiilor de ocrotire.
Secțiile pentru copii infectați cu HIV/SIDA separau copiii de restul pacienților, în pavilioane cât mai ascunse, în special în perioada comunistă când existența virusului într-o țară comunistă era oficial negată de autorități.
Clinicile de zi pentru copiii infectați cu HIV create după Revoluție pentru a preveni spitalizarea pe termen lung și separarea copiilor de familie / comunitate.
Sorry, the comment form is closed at this time.