Cămin-Atelier

22 mai Cămin-Atelier

Căminele-atelier erau unități de asistență socială pentru deficienții parțial recuperabili care nu puteau fi încadrați în „locuri de muncă obişnuite pentru deficienţi”, potrivit Hotărârii pentru organizarea acestor instituții emisă în 1968. Se adresau persoanelor cu vârsta între 16-55 ani, care se aflau în una dintre următoarele situaţii: au depășit vârsta la care era posibilă admiterea într-un cămin-școală sau într-o școală profesională specială, nu se puteau califica la locul de muncă și necesitau supraveghere permanentă în cazul unor munci individuale, ori au fost plasaţi în muncă și nu au reușit „să dea randamentul necesar pentru a-şi câştiga existenţa”. 

Rostul căminelor-atelier era acela de a se asigura că persoanele cu deficiențe participă la eforturile de producție pentru a compensa costurile de îngrijire suportate de stat. Pentru munca prestată în ateliere, asistații primeau 30% din valoarea manoperii efectuate.

Căminele-atelier reuneau la nivelul anului 1971 aproximativ 1800 locuri.

Dintr-un articol din Tribuna, publicat în 10 septembrie 1998, aflăm că la Dumbrăveni încă funcționa un cămin-atelier care adăpostea „442 persoane, cu deficienţe vizuale, auditive, fizice, marea majoritate constituind-o cei cu deficienţe mintale – 242 persoane”. Clădirea căminului-atelier Dumbrăveni data de la 1840, fiind inițial o cazarmă de husari și mai apoi spital militar de oftalmologie. În cadrul unităţii existau 12 ateliere de croitorie, tâmplărie, cartonaj, mături, coşuri, zidărie, frânghii, lumânări.