Cămin

22 mai Cămin

„Căminele pentru copii” au fost înființate la mijlocul anilor 1950, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 809/1954, drept instituții pentru ocrotirea copiilor „infirmi”, subordonate Ministerului Prevederilor Sociale și, ulterior, Ministerului Muncii. Acestea includeau căminele-spital pentru deficienții nerecuperabili și căminele-școală pentru cei parțial recuperabili. În deceniile următoare, acestora li se adaugă și căminele-atelier.

Termenul a fost utilizat inclusiv pentru a descrie un leagăn sau o casă de copii, instituții rezidențiale pentru copiii fără deficiențe. A fost folosit și pentru grădinițele-cămin, organizate în jurul fabricilor și întreprinderilor cu program până târziu în noapte, pentru a acoperi suprapunerile de schimburi de tură ale părinților, sau chiar cu program săptămânal. 

Într-un articol din Informația Bucureştiului, publicat în 26 ianuarie 1954, vedem cum este reflectată „grija partidului” pentru mame și copii prin construcția de cămine:

După o zi de activitate intensă liniştea se aşterne din nou peste cămin. Din dormitoarele bine încălzite şi aerisite se văd ferestrele nenumărate şi luminate ale fabricii. Acolo munca e în toi. Teodoriuc Claudia, Roma Marcela, Maria Şerban, Roşiariu Alexandrina şi altele ştiu că micuţii lor au o copilărie cu adevărat fericită. Gândul la copilaşii lor care se odihnesc liniştiţi în pătucurile din cămin face ca munca să meargă mai cu spor. Ele vor să răsplătească grija părintească a Partidului.

Într-un sens extins, termenul acoperă inclusiv clădirile anexă ale liceelor sau universităților, dedicate cazării tinerilor care își desfășoară studiile în alte localități decât cele de proveniență. Este folosit, totodată, pentru definirea centrelor de îngrijire pentru vârstnici sau bolnavi cronici.

Din interviurile cu adulți care au crescut în case de copii, am descoperit că mulți se auto-identificau cu termeni precum „căminiști” sau „căminari”. Băieții de la Casa de copii Bușteni aveau chiar și un cântec despre asta: Imnul căminarilor.

În argoul copiilor instituționalizați, termenul s-a perpetuat până astăzi, fiind folosit de exemplu pentru a spune că se află în grija sistemului de protecție: „suntem de la cămin” – chiar dacă locuiesc în asistență maternală sau într-o casă de tip familial.  Poate fi folosit și cu sens peiorativ, „căminist”, „căminar”, dar și afectuos / umoristic între copiii instituționalizați.