„Încă sper să-l pot mângâia sau măcar să aflu puțin despre noua lui viață…”
Ștefania Oprina, editor: Printre primele imagini, cele care mi-au rămas clar întipărite în minte pentru umanitatea din ele, sunt cele cu ucraineni cărând animale peste graniță. Una anume cu un ciobănesc german bătrân și uriaș pe care omul lui, slab și vizibil obosit, îl căra în spinare în timp ce în mâini avea plase cu haine și acte. Așa mi-o imaginez pe Tatyana cu o cușcă și un căruț, un câine și două pisici și o fiică îngrijorată pentru ele.
Nu despre asta mă așteptam să vorbim cel mai mult când ne-am întâlnit. Știam că înainte de februarie 2022 Tatyana avea un job important în televiziunea ucraineană, avusesem deja ocazia să văd cât e de organizată și de “cap limpede”, bună pe logistică și cu câtă ușurință coordonează oamenii, lucrurile și procesele în cele 4 limbi în care comunică amestecat și o caracterizam ca pe o persoană calculată, rațională și puțin distantă.
„Încă sper să-l pot mângâia sau măcar să aflu puțin despre noua lui viață…”
A fost prima frază din întâlnirea noastră despre legături și oameni din noua ei viață, cea din România. Ca mii de alte femei am înțeles că vorbește despre un soț sau un tată care nu a putut trece granița după război. Ea, cu toată blândețea din lume, se referea la Prăjitură, un pisoi salvat din război, pierdut pe câmp într-o noapte a fugii.
„Când ne-am oprit noaptea, după 9 ore de condus, în Gusyatin în casa de lângă cimitir, unde urma să petrecem noaptea… a plecat. Primul meu ” copil”, Prăjitură …. Era foarte întuneric și soțul prietenei a ieșit la mașină și nu a observat cum a sărit pisica în stradă …. Am auzit pisica mieunând toată noaptea, dar nu am putut ghici că e el.. Cupcake mă căuta.”
Nu mi s-a părut mai puțin grav și a fost și turnura pe care a luat-o discuția noastră în următoarele întâlniri. Despre cum această legătură invizibilă între animalele din viață ei a trecut prin zeci de orașe, sate, peste poduri bombardate și păduri nesigure, a traversat o graniță și a legat multe persoane din viața Tatyanei și a fiicei ei.
I-am spus că am o idee cum să vorbim mai ușor despre bagajele abandonului, despre venirea ei în România și adaptarea de aici. A ilustrat ideea într-o poză.
