Acesta este ursul Obama, colegul meu de apartament. Detest să fac selfiuri așa că îl fotografiez pe el sau pe celălalt coleg al nostru, porcul Porgy. Lighioanele de regulă citesc, vizionează filme sau se bucură de flori și fructe, astea sunt ipostazele în care apar în social media. Când am făcut această fotografie, undeva, într-un colț al internetului, lumea se amuza teribil că nu știu ce agenție de securitate americană prognozase o invazie a Rusiei în Ucraina în 23 februarie 2022. Hahaha, ce prostie! Uite că nu s-a întâmplat. Nu am dat atenție, a fost un zgomot surd în fundal, ce oameni cretini, se joacă de-a războiul, mă gândeam. Citeam atunci, absolut întâmplător, „Studii de teren despre sexul ucrainean” de Oksana Zabușko, o scriitoare ucraineană care livra un discurs feminist altoit pe istoria Ucrainei moderne. În 24 februarie, prima știre pe care am citit-o la 6 dimineața a fost că Rusia a invadat Ucraina. Un șoc total, o tăcere de două săptămâni, imposibil de ieșit din casă, de interacționat cu oamenii. A fost șocul sufocant al războiului coborât din zecile de cărți despre al doilea război mondial pe care le citisem, căci chiar și cu drone, războiul din Ucraina arată ca acum 80 ani.
Fotografii cu refugiați inundă internetul. Mulți duc cu ei jucării. Sunt urși de pluș, unii supradimensionați. O imagine cu un bărbat purtând un astfel de urs duce la o discuție tăioasă, de ce l-a luat, nu era necesar, ăștia nu sunt refugiați. Primii muguri de mizantropie, primii pași către prăpastia care se va naște între noi. Eu îl înțeleg perfect pe bărbatul cu ursul polar de pluș. Și eu aș fi salvat la nevoie tot ursul. Și porcul.
Nu m-am gândit niciodată că generația mea ar putea trăi un război direct. Că Rusia ar putea deveni din nou monstrul din est care răspândește teroarea. Și totuși războiul e aici, la graniță, aproape de piele. Din 24 februarie 2022, viața mea s-a schimbat radical. Știri despre război dimineața și noaptea târziu, literatură ucraineană de citit, multe texte politice și sociale despre război, Ucraina și democrație. Și fractura tot mai adâncă dintre noi. Lumea s-a împărțit din nou în două. Nu știu care va fi finalul, dar merg înainte.
Ultima zi de pace, întâia noapte de război este o instalație digitală participativă marca Muzeul Abandonului, un zid digital de imagini cu ultimele zile de pace din memoria telefoanelor mobile. Proiect finanțat de CARE prin SERA Romania, Care Franța și FONPC.
