În telefonul meu, pe 24 februarie 2022, se află fotografia unui buchet imens de lalele. Există o seră la margine de București, de unde poți cumpăra pachete mari de flori, la vrac. Le luasem duminică, când erau boboci, așa că în acea zi de joi deveniseră atât de frumoase încât lunga listă de lucruri de făcut a fost lăsată puțin deoparte și am pierdut ceva vreme să le fotografiez: de sus, de jos, pe masă, pe podea…. Era o zi tihnită, în care poți fi recunoscător pentru un buchet de flori. Era o zi în care mă gândeam la o prietenă dragă, pe care o pierdusem în pandemie și a cărei zi de naștere ar fi fost pe 24 februarie și știam că ei i-ar fi plăcut teribil florile alea și am aprins o lumânare pentru ea.
Nu mi-am imaginat nicio secundă că până la final, banalul molcom și tihnit al unei zile de joi, dintr-un început de primăvară, în care în fine restricțiile se ridicaseră după toată nebunia pandemiei și lumea părea că intră în normal, se va termina cu vestea că la granița României a început un război. Credeam că, odată cu secolul XX și cu războaiele sale care demolaseră umanitatea, acest comportament barbar se va fi terminat. Credeam că acum cuvântul valorează mai mult decât glonțul, că am început, ca rasă, să transcedem nevoia violenței barbare și niciodată justificate. Mă înșelasem, joi 24 februarie 2022 mi-a arătat că florile mele nu aduceau primăvara, ci războiul și că nu mirosea a speranță, ci a moarte.
𝐔𝐥𝐭𝐢𝐦𝐚 𝐳𝐢 𝐝𝐞 𝐩𝐚𝐜𝐞, 𝐢̂𝐧𝐭𝐚̂𝐢𝐚 𝐧𝐨𝐚𝐩𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐫𝐚̆𝐳𝐛𝐨𝐢 este o instalație digitală participativă marca Muzeul Abandonului, un zid digital de imagini cu ultimele zile de pace din memoria telefoanelor mobile.
Campania este parte din BAGAJELE ABANDONULUI, un proiect de comunicare și mediere emoțională finanțat de CARE prin Fundația SERA Romania, Care Franța și FONPC.
