„Jurnal de Război” de Olga Grebennik II

Bagajele abandonului

Mamă, soție, fiică, artist, scriitor. Un om a cărui viața a fost ruptă în două. Care a trebuit să facă bagajul pentru ea și cei doi copii și să își abandoneze orașul cuprins de război. În 10 minute.

Olga povestește cum se schimbă tot când trebuie să abandonezi ce știai de o viață.

“8 zile și 8 nopți – atât am stat în subsol. Când se lăsa un pic de liniște, urcam în apartament, făceam repede câte ceva. Imediat cum se auzeau împușcăturile, luam copiii și alergam în subsol.

Apartamentul nostru s-a schimbat și el în aceste zile. Pe geamuri au apărut cruci de hârtie. Am dat jos toate ușile de sticlă și oglinzile și le-am pus unele peste altele într-o cameră. Pe hol stăteau de pază rucsacurile noastre și un geamantan care până la urmă acolo a și rămas.

În ziua 9 am hotărât să evadăm din oraș.

Centrul este bombardat. 

O racheta a căzut în intersecția Ivanov. Orașul nostru, înfloritor și frumos, este pe cale de a fi șters de pe fața pământului.

În nouă zile m-au lăsat fără casă, mamă, soț. Mi-au rămas copiii, cățelul, rucsacul pe umeri și capacitatea de a desena.

În interiorul meu s-a format un gol imens pe care l-am închis cu dop ca să nu mă evapor.

Peste 20 de minute eram la gară.

Am abandonat chiar și rucsacurile copiilor, luând decizia că trebuie să plecăm imediat.”

 

Extras din mărturia Olgăi Grebennik din cartea Jurnal de Război apărută în serie limitată la Editura Seneca Lucius Annaeus. Fragmente din cartea Olgăi au fost donate Muzeului Abandonului, în cadrul campaniei Bagajele Abandonului. Proiect finanțat de CARE prin Fundația Sera, Care Franța și FONPC.