Înainte să înceapă invazia rusă în Ucraina, am dat o tură prin câteva sate din nordul României, aflate la câțiva pași de graniță. Voiam să iau pulsul și să văd ce zic oamenii din zonă despre criza ruso-ucraineană. Am ajuns astfel și în Vicovu de Sus, localitate suceveană aflată chiar la frontiera cu Ucraina. Un loc în care veneau mulți ucraineni să-și vândă mărfurile la târgul care se ținea acolo la fiecare sfârșit de săptămână.
E foarte stranie senzația să recitesc azi, la un an distanță, unele dintre acele mărturii. Cei mai mulți dintre oamenii cu care am vorbit – mai ales ucrainenii – erau oarecum relaxați și nu credeau că va izbucni războiul.
„Să știți că e tare bine situația la noi, în Ucraina. Nu o să fie niciun război”, îmi zicea Natalia, o femeie plină de energie care vindea pește afumat, cârnați, biscuiți, cașcaval împletit ș.a.
Am dat însă și peste oameni îngrijorați. Ecaterina, o femeie în vârstă din Vicovu, mi-a zis așa:
„Ne rugăm la Dumnezeu să nu se întâmple nimic. Normal că ne e frică, că doar rușii ăștia dacă vin își bat joc de noi. Îți iau găinuța, îți iau văcuța, ce, parcă te mai întreabă ceva înainte? Îți freacă și un picior în cur și gata. Dar uite că ucrainenii sunt învățați cu frica, noi românii suntem mai fricoși. Pace să fie, că dacă îi pace știi că te duci să prășești fără grijă, dar așa când auzi avioanele, te gândești: bun, dar eu ajung azi acasă să mai mănânc?”
O altă comerciantă, vicoveancă și ea, spunea:
„Îi destul să-ți deie o nucleară și ești terminat, mergi ca gâza. Doar să le dea Dumnezeu minte ăstora mari din lume ca să facă pace. Lumea spune că îi greu în ziua de azi, dar eu vă spun că nu e așa greu. Poate la oraș o fi așa, dar la țară poți supraviețui. Nu te mai duci în vacanțe, că alea oricum sunt pentru tineret, dar tot te descurci. Ai în cămară un ou, un lapte, o barabulă și aia e. Pace să fie.”
Sau femeia care a scos telefonul și a început să-mi citească din Biblie: „Așa, uitați aici, la Matei, capitolul 24: Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie. Vedeţi să nu vă neliniştiţi, căci aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârşitul.”
Și nu pot să uit atmosfera aia veselă de târg, cu oameni care se îngrămădeau la mese lungi de lemn, cu mici și bere în față & cu muzică săltăreață pe fundal. Era o sâmbătă ca oricare alta.
Mărturie donată Muzeului Abandonului, în cadrul campaniei Bagajele Abandonului. Proiect finanțat de CARE prin Fundația Sera, Care Franța și FONPC. Mărturia este culeasă de jurnalistul Ionuț Sociu, care a scris despre acest subiect și pe Scena 9: https://www.scena9.ro/article/refugiati-ucraina-film-documentari. Fotografii realizate de Marin Raica.
