E povestea unei fetițe care a stat cu noi, în anii 90, înainte de a pleca spre America. Adopția nu a mai avut loc, dar nouă ne-au marcat viețile lunile petrecute cu Georgi.
Venea de la orfelinat, ea. La început sălbatică, de o sălbăticie pe care nu o puteai defini. Cu timpul, ne-am lipit unii de alții… și încă țin minte bucuria pe care o trăiam împreună cu ea…
„Din lumea ei, Georgiana vorbește, ne vorbește. De multe ori, silabele ei disparate ne acaparează. Nu o înțelegem, nu ne putem imagina ce vrea să ne spună, dar nici nu o întrebăm… parcă de frică. Ne ascundem în cuvinte gata știute, din vocabularul nostru social comun. I le repetăm, nesfârșit, încercând să o convingem să locuiască în limba noastră, mai cunoscută, mai suportabilă. Ma-ma, ta-ta, pia-tră, ca-pră, fa-tă. Georgiana are o limbă doar a ei, cu care locuiește împreună. O lume doar a ei, mică, acolo, pe covor, în sufragerie.
Pentru societate ea nu există, e nimeni. Nu există ceva care să ne ghideze în relația cu ea. Georgiana ne obligă să trăim împreună cu ea în starea oarbă a incertitudinii, a lipsei, a durerii. În fiecare zi coborâm în infern. Coborâm împreună cu ea, urmăm spasmul ei.”-fragment din cartea Ciclam, scrisă de Maria Balabaș.
Mesajul autoarei: „Eu chiar sper sa fie o poveste care sa ajungă la cine are nevoie de ea.”
